În îndurarea Domnului
1. În îndurarea Domnului
Cum am ajuns, nu știu.
Din lumea plină de păcat
Răscumpărat să fiu.
Refren:
Dar știu bine, mă-ncred în Domnul,
Eu sunt de-acuma al Lui cu totul,
Răsplata de El promisă
Mi-o va da când va veni!
2. Nu știu cum Dumnezeu cel sfânt
Credință-n El mi-a dat;
Durerea din lăuntrul meu
Nu știu cum a-ncetat.
3. Nu știu cum Duhul Său cel Sfânt
Convinge de păcat,
Cum luminează sufletul
Și-l face alb, curat.
4. Nu știu când va veni Isus
Pe norii cerului
Și nu știu cum voi fi chemat
Să ies ‘naintea Lui.
În tot locul mă conduce
În tot locul mă conduce,
Domnul meu cu mâna Sa.
Pot eu oare a Lui milă
De la minea depărta?
Pacea sfântă și Divină,
al meu Suflet a primit,
Orice ar veni spre mine,
Eu în toate’s fericit;
Orice ar veni spre mine,
Eu în toate’s fericit.
În tot locul mă conduce,
Domnul prin iubirea Sa;
Și din valea umbrei morții
al meu suflet va scăpa.
Chiar de paşu-me șovălește,
Șial meu suflet e’nsetat,
Din a vieții stânca-mi vine
Bucurie ne’ncetat.
Din a vieții stânca-mi vine
Bucurie ne’ncetat.
În tot locul mă conduce,
Prin iubireal meu Isus,
Îmi promite pace dulce
În lăcașul cel de sus.
O, atunci în nemurire,
al meu suflet va zbura,
Îmbrăcat în fericire,
lăng ă Dumnul el va sta;
Îmbrăcat în fericire,
lăngă Dumnul el va sta.
În tristeţea iernii
1.În tristeţea iernii când e numai ger
Pe pământul care este ca de fier;
Fulgii de zăpadă cad zglobii din cer
În tristeţea iernii, dincolo de vremi.
2. Domnul veşniciei la noi a venit
Să domnească-n inimi sfinte pe pământ;
În tristeţea iernii, loc au pregătit
Un pătuţ în iesle pentru Pruncul Sfânt.
3. Îngeri şi arhangheli se unesc în cor
Heruvimi şi serafimi, vin în zborul lor;
Iosif şi Maria leagănă uşor
Pruncul ce zâmbeşte, Isus Salvator.
4. Ce-aş putea s-aduc eu, înaintea Sa?
De-aş fi cu păstorii, un mieluţ I-aş da!
Iar de-aş fi cu magii, daruri eu I-aş da!
Însă ştiu Isuse, inima-Ţi voi da!