Romanian Hymn A-C

Al rugaciunii dulce ceas


1. Al rugăciunii dulce ceas,
Mă chemi îngrijorări să las
Şi mă conduci la Dumnezeu
Să-I spun întreg necazul meu.
Iar când pe cale vin dureri,
Îmi dai depline mângâieri,
Ce minunat e-acest popas:
Al rugăciunii dulce ceas.


2. Al rugăciunii dulce ceas,
Tu porţi pe aripi al meu glas
Spre cer, de unde Dumnezeu
Dă binecuvântări mereu.
El zice: „Faţa Mea căutaţi,
Cuvântul vieţii să-L gustaţi“.
Mai mult mă-ncred în al Său glas,
Stând în al rugăciunii ceas.


3. Al rugăciunii dulce ceas,
Vei fi mereu al meu popas
Cât timp aici călătoresc
Şi către cer cu dor privesc.
Când trupul meu va fi-n mormânt,
Iar eu voi fi la Domnul sfânt,
Ca amintire mi-a rămas
Al rugăciunii dulce ceas.

 


Al tău sunt, Doamne


1. Al Tău sunt, Doamne, Cuvântu-mi zice;
Că toate mi s-au iertat,
Dar doresc a fi, tot mai aproape,
Să nu rămân depărtat.


Refren:
Du-mă Doamne, du-mă, tot mai aproape,
La cruce unde-ai răbdat!
Du-mă Doamne, du-mă, la Tine-aproape,
O, Isuse, Miel junghiat


2. Oh, sfințește-mă prin al Tău Duh Sfânt,
Ca să pot purta crucea,
Să pot lepăda tot pentru Tine,
Ca să am fericirea.


3. Ce plăcere-i în râvna inimii;
Când trăiește-n iubire,
Și-n sfințenie, cu tot ce are,
Ți se dă, Doamne, Ție.


4. Iubire-adâncă, nemăsurată,
La Tine, Doamne, este;
Ce bucurie, nemărginită,
Pe fața Ta se vede.

 


Am venit la Tine Doamne


1.Am venit la Tine, Doamne,
După cum mi-ai poruncit,
Să-mi arăţi a vieţii cale
Şi cu drag Tu m-ai primit.
Trupul meu şi-averea toată,
Tot ce am, ce sunt Ţi-am dat,
Fie-a Ta întreaga-mi viaţă,
Inima cu-al ei păcat.


2. Doamne-acum port Al Tău Nume,
Sunt în Tine botezat;
Din a şarpelui putere
Cu preţ m-ai răscumpărat.
Botezat cu-mpărtăşirea
La al Domnului trup sfânt,
Am acum în suflet pace
Şi de cer aproape sunt.


3. Doamne, pentru-a Ta iubire
Vreau mereu să Te ascult;
Du-mă la neprihănire,
Nu-mi doresc nimic mai mult!
Mă-ntăreşte şi mă-nvaţă
Cum s-alerg pe urma Ta,
Să trăiesc a Ta viaţă
Până când Te voi vedea!