Romanian Gospel Song

El Shaddai, El Shaddai, înălțate Adonai


Chorus
El Shaddai, El Shaddai, înălțate Adonai,
Neschimbat din veșnicii, neschimbat în veci rămâi.
El-Shaddai, El-Shaddai, preaiubite Adonai,
Te-adorăm în duh și grai, El-Shaddai.


Prin iubire ai jertfit și pe Isaac l-ai izbăvit,
Brațul tare ai ridicat, marea s-a făcut uscat.
Ai salvat-o pe Agar, căci Tu înveți pe cel fugar
Și din Egipt pe robi ai slobozit.


În Scripturi ai arătat că Fiul Tău s-a întrupat,
Că la oameni ai trimis pe Mesia cel promis.
Dar puțini au înțeles că El e Mielul cel ales
Și-al Tău plan s-a împlinit prin Isus, Cel răstignit

 


El vine iar


1. Trăim vremi de har ca Ilie,
Cuvântul divin proclamând,
Trăim iar în vremea lui Moise, profetul,
Neprihănire primind.
Deşi zi de zi încercări vin,
E foame, întuneric, război,
Rămânem un glas care strigă-n pustie:
“Pregătiţi calea Domnului Sfânt!”


Ref
El vine iar peste nori păşind,
Trâmbiţe vestesc, un soare strălucind,
Să-L slăvim, e-al îndurării an,
Din Sion El ne-a mântuit.


2. Sunt zilele lui Ezechiel,
Când oasele prind viaţă iar.
Sunt zilele-n care, ca David, psalmistul,
Un templu de laudă zidim.
Sunt zilele de seceriş sfânt,
Sunt holdele coapte pe câmp,
Suntem lucrătorii din via Ta, Doamne,
Cuvântul divin proclamând.


Bridge
Nimeni nu este ca Tine

 


Eu de Tine am nevoie


Doamne vin și-ngenunchez,
Ție îți mărturisesc
Fără Tine, aș cădea,
Doar Tu ești odihna mea.


Chorus
Eu de Tine am nevoie
Am nevoie mare
Tu ești neprihănirea mea,
Și-a mea apărare.


Acolo unde-i mult păcat,
E Har mai mult, nemăsurat
Hristos în mine, asta e,
Prin harul Său, sfințenie


Bridge
Să mă-nveți cântări să-nalț,
Când ispite-n cale vin
Eu mă las Isus pe al Tău braț,
Ești speranță și alin

 


Îmi pot doar imagina


Îmi pot imagina doar
Cum va fi atunci
Cand pasesc
Cu tin’ isus
Îmi pot imagina doar
Ce, ochii-mi vor vedea
Cand privesc
Fata ta
Îmi pot imagina doar
Îmi pot imagina doar


Cor:
Înconjurat de glorie
Înima imi va salta
Pentru tine, isuse
Mai mult te voi adora
Îti voi privi frumusetea
Sau pe genunchi voi cadea
Voi canta “aleluia”
Sau de uimire, voi tacea?
Îmi pot imagina doar!
Îmi pot doar imagina


Îmi pot imagina doar
Ziua ce va fi
În hristos
Vesnic voi trai
Îmi pot imagina doar
Ce-mi va fi ramas
Pentru veci
Este sa te-nalt
Îmi pot imagina
Îmi pot imagina


Îmi pot imagina(x4)


Îmi pot imagina doar
Ce-mi va fi ramas
Pentru veci
Îmi pot imagina doar

or


Pot doar să-mi imaginez
Pot doar să-mi imaginez
Cum va fi
Când merg
Alaturi de tine
Pot doar să-mi imaginez
Ce vor vedea ochii mei
Când fața ta
Este înaintea mea
pot doar să-mi imaginez


Cor:
Înconjurat de gloria Ta, ce va simți inima mea
Voi dansa pentru tine Isus sau în venerație ta voi fi în continuare
Voi sta în prezența ta sau în genunchi voi cădea
Voi cânta alluia, voi fi capabil să nu vorbesc deloc
Pot doar să-mi imaginez


pot doar să-mi imaginez
Când vine ziua aceea
Și mă găsesc
Stând în Fiul
pot doar să-mi imaginez
Când voi face totul
Este pentru totdeauna
Pentru totdeauna te închini
pot doar să-mi imaginez


Cor(x2)


Pot doar să-mi imaginez(x2)


Pot doar să-mi imaginez
Când voi face totul
Este pentru totdeauna, pentru totdeauna te închini